Elena Ceaușescu sau Anatomia unei dictaturi de familie

Ceea ce a debutat ca o „poveste de succes“ a destalinizării a continuat printr-un șir nesfârșit de diversiuni al căror singur adevăr a fost luarea în stăpânire a țării și a oamenilor ei de către familia Ceaușescu. Propulsarea Elenei Ceaușescu la vârful partidului și al statului, deși aparent a fost inspirată din mișcarea generală de emancipare politică a femeilor, a fost și ea o altă diversiune, care a adăugat tragicului comunism românesc o notă suplimentară de absurd. Spre deosebire de celelalte diversiuni, cum era cea a rusofobiei sau cea a independenței, pe care Ceaușescu le putea întrebuința după bunul-plac în funcție de moment, diversiunea Elena Ceaușescu s-a dovedit a fi cea mai solidă, punându-și cu adevărat amprenta asupra regimului, ba chiar asupra perioadei care i-a urmat. Contrar mantrelor propagandei oficiale, Elena Ceaușescu a fost o autentică adversară a femeilor. Nici una dintre inițiativele sale nu a urmărit îmbunătățirea reală a situației femeilor.

Prezența Elenei Ceaușescu la vârful țării, considerată de propagandă simbol al emancipării femeii în România socialistă, nu a atenuat, ba chiar a acutizat, perspectiva birocratică și atitudinea represivă a regimului față de maternitate și natalitate. Documentele oficiale nu au păstrat nici o urmă a unei intervenții sau propuneri făcute de Elena Ceaușescu în care să fi cerut îmbunătățirea situației femeii-muncitoare, femeii-intelectual, nici măcar a femeii-mamă. Dimpotrivă, ea a cerut întotdeauna economii la sânge, făcându-se că nu observă evoluțiile îngrijorătoare din domeniul sănătății publice. Elena Ceaușescu nu a fost simbolul emancipării economice sau politice a femeii din România, fie ea și comunistă, ci doar dovada supremă a deciziei conștiente a lui Nicolae Ceaușescu de a transforma țara într-o dictatură stalinistă bazată pe ideea de clan.