Sponsored
Sponsored
Free Edition
Verified Content
Intersecții
Overview
București, 2018. Adrian P. este un antreprenor multimilionar, care și-a făcut averea în România postdecembristă, dar care se luptă pentru supraviețuirea afacerilor lui și a imaginii construite în zeci de ani de capitalism mioritic. Manipulator, bun psiholog, impulsiv, foarte bun în negociere, este dispus să facă orice ca să rămână în vârful lanțului trofic.
Într-o zi, într-un alt colț al țării, un străin misterios, aparent nebun, vagabond și cerșetor, își face apariția într-un orășel de provincie, cu un secret teribil pe care îl poartă cu el.
Două destine, aparent fără nicio legatură între ele, se întretaie într-o poveste vie, care pulsează a realism, cu fiecare pagină pe care o citești.
***
"În spatele meu, de pe covorul alb, telefonul a început să vibreze din nou. M-am repezit la el, l-am prins în ambele mâini și am urlat cu toată puterea mea. Apoi am încercat să îl rup pe din două. N-am reușit, dar l-am aruncat ca un proiectil în pianul Brodmann, pe care dădusem mai bine de 50.000 de euro, dar la care nu cântasem niciodată. Clapeta, ridicată de obicei, a căzut cu zgomot. Telefonul vibra în continuare.
Respiram ca un taur de coridă, care mai are un pic și își dă duhul. În mine erau înfipte zeci, sute, mii de sulițe de coridă, iar eu încă mai stăteam în picioare. Așa că, în nebunia mea, am făcut lucrul care părea cel mai logic. Am fugit pe scări, printre cioburi, către ei."

36,114 currently reading
152,889 want to read
Sponsored
Sponsored
Book details & editions
| ISBN | 59107734 |
| Publisher | StoryCraft Publishing |
| Publication date | October 2021 |
| Language | RUM |
| Pages | 240 pages |
Sponsored
Sponsored
Ratings & Reviews
5 ★
76%
4 ★
18%
3 ★
4%
2 ★
1%
1 ★
1%
4.67
BlueReads Choice
Sponsored
Write a Review
Community Reviews
Sort by: