Expectativa luminoasă

Strigăte de ajutor, fantezii, îndoieli, instincte, stângăcii, responsabilități, dezamăgiri, speranțe, rugăminți, disperări și vise: Dósa investighează ruptura dintre micile noastre succese și falsele așteptări pe care acestea par să le genereze în economia fericirii individuale, dar și felul în care ele trebuie gestionate în raport cu ceilalți. Fie că adoptă schema odelor ori, dimpotrivă, cea a elegiilor, Dósa eboșează dense scrisori de dragoste adresate fie propriei adolescențe, fie unei partenere ideale, și asta fără să se ferească, culmea, de „marea realizare a omenirii”, aceea de a împinge „ireversibil limitele mediului” în „cursa extincției”, toate, bineînțeles, în registru ironic. Placheta vrea să demonstreze, în cele din urmă, că mai indicat ar fi, poate, să trăim mereu suspendați într-o perpetuă „expectativă luminoasă”. În poezia ultimilor ani, nimeni n-a spus, iată, așa de multe și așa de bine pe atât de puține pagini.
– Alex Ciorogar

Dacă am lansa în spațiu niște boxe plutitoare din care s-ar auzi poeziile din cartea asta și extratereștrii obosiți ar adormi tot mai adânc cu fiecare vers, ar avea un vis uman, cu iubiri neîmplinite, plăceri forfecate, un regret interminabil în corp de șarpe, flash-uri dintr-o clădire importantă care nu mai există, obiecte ascuțite pe care nu poți să te abții să nu pui mâna. S-ar trezi de la o lumină violentă, o durere în spatele ochilor și s-ar gândi – ce ciudați sunt oamenii.
– Teona Galgoțiu