Sponsored
Sponsored
Free Edition
Verified Content
Ecouri frânte
Overview
Nu am știut niciodată cum să iubesc frumos.
Doar cum să rămân acolo unde doare. Cu el nu a început nimic, doar s-a adâncit și mai mult, deși contrar a toate părea a-mi fi liniște, dar s-a dovedit a-mi fi haos. Ne știam deja, dar nu ne-am știut niciodată cu adevărat. Între noi au fost plecări, reveniri, și lucruri pe care nu le-am spus la timp. Ne-am iubit în feluri greșite. Eu prea închisă, el prea departe. Ne-am certat până când tăcerea a început să pară mai sigură decât orice cuvânt. A fost un moment în care a fost bine… Sau poate doar mai puțin rău. Dar unele lucruri cu greu se repară, doar se repetă până se frâng. Iar noi ne-am frânt încet. Fără un final clar. Doar cu un gol care a rămas, o inimă care în unele nopți încă mai bate pentru el, gânduri, mesaje și poezii care au durut, dar și ecourile frânte ale unei iubiri ce a rămas în trecut.
„Ecouri frânte” nu este doar o poveste.
Este o adunare de gânduri, versuri, fragmente și mesaje rămase dintr-o inimă frântă. Pentru că, atunci când iubirea se stinge, nu dispare cu totul. Rămân ecouri… ecouri frânte.

36,114 currently reading
152,889 want to read
Sponsored
Sponsored
Book details & editions
| ISBN | 6303632343 |
| Publisher | Celestium |
| Publication date | January 2026 |
| Language | RUM |
| Pages | 132 pages |
Sponsored
Sponsored
Ratings & Reviews
5 ★
76%
4 ★
18%
3 ★
4%
2 ★
1%
1 ★
1%
4.91
BlueReads Choice
Sponsored
Write a Review
Community Reviews
Sort by: