În vortex

Păzește-te de om, dușmanul natural al omului este versul-frontispiciu pe care-l așezi, cu frison necesar, deasupra ruinelor stăpânite de o umanitate crepusculară, care nu contenește să-și celebreze propria degenerescență și să exulte nepăsătoare în chiar inima-vortex a câtorva distopii in progress. În cartarea acestui labirint al răului și al amneziei, acționează instrumente de infailibilă precizie poetică: intensitate, vizionarism, luciditate anticipativă. Opunându-le forțelor obscure (oricum s-ar numi ele: extractivism, capitalism, iliberalism și toate celelalte automatisme belicoase prin care omul își compromite libertatea și grația), Claudiu Komartin construiește o poezie catalitică, splendidă în idealism și cutremurătoare în tragice avertismente. Dacă găsim și alinare, și curaj într-un astfel de gând, atunci nu se poate spune decât că În vortex este chiar una dintre acele teribile ieremiade ale timpului întunecării și barbariei prin care să ne obținem în sfârșit absolvirea. Dar mai e cu putință?

Rita Chirian

Vocea, strigoiul, silueta evanescentă din spatele versurilor lui Claudiu Komartin este un perfect antimodern, în concepția lui Compagnon: lipsit de iluzii în ceea ce privește lumea, istoria în plină desfășurare, se plasează la margine, poate chiar după graniță și de acolo fie prorocește – în deșert –, fie anunță sfârșitul în plină desfășurare. Apoi, ca prin minune (pentru că minunea nu e anulată de nicio dezvrăjire), se transformă în trickster postapocaliptic care participă și descrie, dar întreprinde și arheologia unei civilizații dispărute. În vortex e un volum politic, dar în sensul cel mai grav, al unui discurs care nu se ferește de directețea maiakovskiană a sentinței. Acest Claudiu Komartin e un marginal izolat pe turnul aflat chiar în centrul polisului, de unde blestemele se propagă cu furie biblică.

Bogdan-Alexandru Stănescu