Cazul Magheru

Încheiasem o convenție cu conștiința mea, să-mi procur chiar prin furt suma de care aveam nevoie... Eu, bineînțeles, chiar în ipoteza că aș fura, nu mă consider nici o clipă hoț. Nu folosesc banii în scopuri personale (îmi repugnă desfătarea ori dezmățul), ci pentru binefacerile umanității.

„Acu-i acu! gândeam... Cunosc locul unde sunt ascunși banii, dar cum să fac, ce mijloc să folosesc pentru a-i trece în posesia mea?” „Ucide-l!... răcni altă ființă din mine. Nu da înapoi! A cutezătorilor e lumea!” M-am îngrozit. Să ucid? (Aruncă-l pe fereastră!) Dumnezeule, să suprim cu mâinile astea o făptură omenească? (Nu te poticni de un cadavru!) Eu, care nu știu decât să smulg viața din gheara morții, tocmai eu să... (În lături cu pretexte neroade! Cine ar cuteza să bănuiască pe un medic că a ucis ca să prade!)

Da, săvârșisem crima într-un acces de somnambulism. Monștrii adâncurilor mele insondabile găsiseră această cale deschisă, fără a se împiedica de barierele conștiinței în stare de veghe...