O moarte care nu dovedește nimic

O moarte care nu dovedește nimic este cu adevărat afirmarea ca prozator a lui Anton Holban. Se observă o mare influență a lui Proust în roman. Pentru construirea romanului, autorul a folosit metoda evocativă. Stările sufletești se asociază în legătură cu incidentele reale reînviate de memoria afectivă. Evoluția personajelor este urmărită în timp. Romanul este alcătuit ca un subtil mozaic în care fragmente miniaturale, stilizate cu grație, întregesc o psihologie. Autorul pune un mare accent pe viața interioară.
Anton Holban folosește o tehnică care nu mai este întâlnită la niciun autor contemporan cu el; autorul joacă rolul unui personaj, iar personajul se complace tot mai mult în rolul de autor, de aceea ne întâlnim cu o forma specială, și anume romanul în roman sau romanul unui roman.