Viața cu Neluțu

„Neluțu este un copil de un an și jumătate cu ochii albaștri ca florile de nu-mă-uita, care amprentează viața unei familii numeroase dintr-o Cisnădie în care toți adulții muncesc la țesut covoare. Ceea ce face ca această poveste să fie tulburătoare este perspectiva fratelui care privește tot ce se petrece printr-o lentilă a naivității, mătuind astfel durerea, acoperind-o cu un strat de inocență. Se conturează astfel o cronică a unei absențe prezente, care se strecoară ca un abur prin viețile tuturor, schimbându-le.
Prea dureroasă ca să poată fi povestită într-o succesiune cronologică neîntreruptă, viața lui Neluțu este strecurată discret printre ițele poveștii acestei familii numeroase, în care mama este unguroaică, tatăl român, iar copiii provin din două căsătorii. Se construiește astfel un mozaic format, pe de o parte, din istorisirile copilului de odinioară, pe de altă parte, din cele ale adultului din prezent, care trăiește astăzi rupt între două lumi, dintre care numai una este reală.
Reușind să facă durerea palpabilă fără să-i spună pe nume, Constantin Buduleci demonstrează că stăpânește arta de a lăsa faptele să strige, punând față în față lumina și întunericul, cu singurul scop de a arăta cât de negru este întunericul, prin contrast. Viața cu Neluțu este ca mersul pe sârmă pe deasupra raiului și a iadului. În paginile cărții, suferința nu se citește, ci se simte pulsând sub fiecare rând.” (Simona Antonescu)