ne-am salvat (Martorii, #2)

Salvarea – sau unde se termină nevoia și unde începe viața.

Se întâmplă de multe ori să fim propriii noștri torționari, conștient sau nu, capabili să ne oprim din asta sau pur și simplu blocați într-un continuu mers concentric spre nicăieri.

Când salvarea e „Iubirea”, descoperim cu groază că ea nu răspunde nevoii, că nu înțelege necesitatea și, mai mult, ne lasă baltă dorința, din simplul fapt că Iubirea nu e răspunsul la „ceva” și nici „soluția” la altceva. Iubirea e...și atât.

Trufia, orgoliul, mândria, încăpățânarea, obsesia de a avea dreptate, nu au nimic de-a face cu drumul iubirii. Ele sunt inamicii perfizi ce nu eliberează, ci dimpotrivă, țin prizoniere mințile și inimile celor ce „au nevoie” să fie salvați.

Cu iubire… Un anonim îndrăgostit.